Mama Ană și oala cu ghinde


Când am văzut că Mama a început să frământe, m-am bucurat nu numai pentru gogoși ci mai ales pentru că urma să mă trimită la Mume (Mume era bunica mea din partea mamei). De câte ori cocea ceva bun, Mami mă trimitea la Mume să-i duc și ei. Aveam o oală cu mănușă păstrată special pentru asta. Mume sau Mami înlocuiau periodic oala cu una nouă căci drumul aventuros până la bunici făcea oala să arate, în câteva luni, uneori chiar mai repede, ca după război. Moșul zicea că e de vină oala, că-i prea slabă. În cel mai bun caz ajungeam la Mume cam într-o oră bună, dar de obicei dura mult mai mult. Nu pentru că ar fi fost lung drumul, cred că sunt vreo 500 m, dar noi copiii aveam treburi pe drum. Cum să ajungi repede când erau atâtea provocări? Începând cu izvorul de peste drum de Mumulică și terminând cu stejarii din Cioplea cu toate comorile lor, toate însemnau popasuri și uitări de timp pentru noi copiii. Era de neînțeles de ce se supărau cei mari când noi aveam nevoie de atâta timp să ajungem de la unii la alții, dar oamenii mari se uitau la picioare când mergeau și la oamenii de pe drum de aia nu-și udau pantofii niciodată și nici nu ratau vreun „bună-ziua”, dar nici nu vedeau minunățiile pe care le descopeream noi. Așa am plecat și cu gogoșile, le așezase mama într-un șervețel, în oala despre care spusese : – Să mergi iute că ui ce i-ai făcut la oala asta, ne râde lumea! – Păi de ce nu mi-o dai pe aia pe care ai cumpărat-o ieri! – N-am fiert-o. Azi mergi cu asta. Să nu stai pe drum! – Nu stau! Că mă râde lumea de oala asta! Și Mami și Mume fierbeau oalele noi ca să iasă „chimicalele” de la smălțuit; așa că, taman ca în Scufița roșie , ea cu coșulețul, eu cu oala toată sărită de smalț, am plecat în aventură. Am uitat că oala era urâtă de cum am ieșit pe poartă. M-am ținut de cuvânt până la stejari, ceea ce era foarte mult căci am ratat și izvorul lui Mumulică și florile de pe Șanțul Morarului de lângă Raveca și misterioasa casă huruită de pe Cioplea ba chiar și șipoțelul din Cioplea, pe acesta nu chiar de tot, am sorbit repede-repede câțiva pumni cu apă, am bălăcărit oala prin apă cu grijă să nu ud gogoșile , dar să fac niște valuri mici și nici pantofii n-au scăpat neudați cu tot cu șosete. Dar stejarii… stejarii! Cum să ratezi stejarii? Era ca și cum ți-ai rata un an de copilărie, așa că, fidelă minunatului loc am pus oala pe o piatră și am început să caut ghinde pe lângă gardul grădinii în care creșteau minunații copaci. Mi-am umplut buzunarele rochiței, am îndesat și-n șosete, pe lângă glezne câte au încăput, dar erau multe. M-am uitat în oală, ar fi încăput câteva pe lângă gogoși așa că am început să-ndes în oală ghinde… și tot nu încăpeau toate. Am golit oala și mi-am făcut socoteala: pun ghindele, pun șervețelul peste și gogoșile pe șervețel. Am pus ghinde, ghinde, ghinde… am pus ghinde și în capac. Și gogoșile? Dacă n-aș fi mâncat atâtea acasă le-aș fi putut mânca, dar nu puteam, din două motive : eram sătulă și gogoșile erau pentru Mume. – Ce faci Ucă? mă întreabă o băbuță dintr-o portiță, vezi că vin gâștele la cocele ălea! și pe lângă dumneaei au ieșit vreo cinci gâște repezindu-se spre pârâu. Hai să te ajut! Și, pentru că în ruptul capului nu voiam să renunț la ghindele din oală, băbuța a golit capacul, mi l-a așezat în poală, a adunat gogoșile de pe jos și le-a stivuit pe capac. – Spune-i Mării (lui Mume) să dea la găini cocele ăstea că-i aduce Mama Ană scoverzi. calde. Mintenaș coc. Pe astea … îi spui că le-ai găsit pe jos, te miri cine le-o fi lăsat aici. Și așa am ajuns la Mume cu oala ciobită plină de ghinde și o poală de gogoși care se răciseră de mult: – O zâs Mama Ană să dai la găini cocele că-s de sub stejari, și-ți aduce ea scoverzi calde că acuma coace. – Da’ tu ce căutai la stejari. – Ghinde! Și Mama Ană o dat drumul la gâște și m-o trimis să-ți aduc cocele astea pentru găini. – Hai să mânci o scovardă, îmi zâmbește șiret Mume, apoi iute acasă să le duci și lor scoverzi calde. Și Mume mi-arată o oală cu mănușă nou- nouță, albastră, cu mâner roșu, plină cu scoverzi. – Ai fiert-o? Am întrebat făcând ochii mari și cu gura plină de scovardă parfumată. – Fiert, hai, că-i târzâu șî te prinde ciurda. Spune-i Mamii Ane că-i mulțămesc, da’ am făcut scoverzi. De frica ciurzii am ajuns cu scoverzile acasă și cu oala nouă neciobită, dacă n-ar fi fost Mama Ană pe la jumatea drumului să mă întrebe dacă se vede ciurda aș fi ajuns acasă cu două oale cu ghinde și-ar fi mâncat gâștele scoverzile Mumii așa cum au mâncat găinile gogoșile mamei. A scăpat și oala nouă neciobită, deși grija mea cea mare era la cealaltă să nu sară ghindele, că uitasem capacul. Duminică, la biserică, Mama Ană i-a spus mamei să nu mai arunce oala ciobită și să mă trimită la Mume cu două oale, cea bună plină, cea slabă goală, că sunt multe de adunat pe drum. Nu știu ce i-a mai spus, nu știu nici ce i-a spus Mumii, dar de atunci Mume mi-a făcut un săculeț pentru ghinde ca să nu mai ajungă bunătate de gogoși la găini. Dar mi-a pus și normă la ghinde: „nu mai mult de semnul de pe săculeț, că toți copiii au săculețe”. Știam că n-au toți, mi-a spus și Mama Ană, dar am respectat norma… un timp, până am pierdut săculețul. Nu știu câte oale cu mănușa au mai „răposat” pana când mersul la Mume n-a mai fost o aventură care să dureze 2-3 ceasuri iar stejarii n-au mai fost „popas obligatoriu”. Probabil spre sfârșitul copilăriei… din care mi-a mai rămas un pic, dar nu mai sunt stejarii, că oală cu mănușă aș găsi, gogoși aș face eu. Nu mai e nici Mume, nici Mama Ană.

Unde ești copilărie?

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Featured Posts
Recent Posts
Archive

Londra

Marea Britanie

info@romaniimpreuna.co.uk
(+44) 770 7851159

© 2016 by Români Împreună