Eliza și dascălii nepotriviți


Eliza, născută cu încredere în sine și ambiție pură, crescută intr-o familie din clasa muncitoare post-ceaușistă, a pornit voios, ca orice alt copil, spre instituția care ar trebui să o ajute să înțeleagă cine e ea și cum ar putea să-și croiască cu mai mare indeletnicire viitorul.

Așadar, voinica noastră eroină întâlnește de cu zori falnicul sistem de invatamant, singurul sistem ce are ca ocupație primară producerea pe bandă rulantă a fel de fel de caractere care se așteaptă a fi din ce mai pricepuți și cu aptitudini diversificate.

Primii ani petrecuți în sistem au convins-o pe Eliza ca trebuie să renunțe la visele ei puerile, situație cauzată de la bun început prin catalogarea, atât de amănunțită, a datelor familiale și sociale ale fiecărui copil. Date care nu făceau altceva decât sa separe copiii de la vârsta pruncimii în clase sociale. Cum era de la sine înțeles, sau mai bine spus conform dictaturii catalogate, Eliza nu se putea număra printre copii care o țineau de mână pe d-na învățătoare în drum spre casă de la școală, sau prin naivitatea ei să se amestece cu anumiți colegi, că de’, poate o să le scadă rangul...

Eliza s-a apucat de țesut, încercând să țese cât de multe cămăși din fire de urzică necesare să se protejeze, deși perfect conștientă că purtându-le avea să-și creeze o suferință enormă, totodată ascunzându-și profund frumusețea de lebădă, plăpândă și gingașă, în crunta realitate umană.

Iar dacă am fi crezut că salvarea ar fi fost cuvenit să vină din partea sistemului, acesta dimpotrivă părea că dinadins încearcă să șlefuiască la unison toți copii. Fiecare an prezenta aceeași poveste repetitivă, lăsând urme în mintea Elizei, prin toate întrebările și jocurile de poziție inițiate tocmai de cadrele didactice, care prefăcându-se cu ignoranță, spun folosind cuvinte deșarte că visele Elizei nu au niciun viitor, că ar trebui să fie mai atentă la realitatea înconjuratoare... Munca grea depusă de Eliza de-a lungul anilor e mereu vazută în van și inutilă, distrusă ușor prin întrebări acide și personale, ca și cum acești dascăli țineau penița ce scria destinul ei.

Însă ea, cu înverșunare, a decis că nu poate lăsa pe altcineva să-i dicteze destinul, e destul că au făcut-o să renunțe să mai viseze. Mulțimea de cămăși create în timp a devenit din ce în ce mai diversă: unele croite din formule, altele cu povești, nuvele și romane, cu ani și evenimente istorice, științe și cunoștințe generale, acumulându-se într-un bagaj ce rar era deschis. Cu cât bagajul se expandează, cu atât Eliza uită din ce în ce mai mult de dorințele avute odată. Ar fi râvnit atât de mult să fi avut șansa de a studia arta cu mai multă atenție, de a se afla în fața unui pian, și nu a tabelului elementelor chimice, de a-i cunoaște munca lui Picasso, Da Vinci sau Matise și mulți alții. Dar sistemul oferea acces la asemenea portițe doar celor din clasele privilegiate. Cu încă un vis dus de vânt nu a avut nimic altceva de făcut decât să urmeze în continuare pașii impuși.

Urmând așadar orbește și fără alte opțiuni, Eliza s-a trezit buimacă și pierdută în gara ce promitea un bilet călătorind spre viitor în schimbul bagajului de cămăși adunat, dar cu atât de multe opțiuni și cu un bagaj relativ egal cu a altora ce așteaptau, ea se uită zăpăcită, alergând agitat dintr-o parte în alta, neștiind ce călătorie e cea optimă, cea care o să echivaleze corect toată munca depusă. Așteptând părea că toate trenurile pleacă rând pe rând, ea rămânând fără opțiuni și având ca singur lucru să o acompanieze bagajul greu, umplut până la saturație, iar când ea îl deschide pentru a căuta un indiciu, răsfoiește printre toate cămășiile negăsind nimic folositor. Ea realizează mult prea târziu că și-a irosit timpul croind cămăși cu încrederea ca acestea au să o protejeze, însă acestea nu au făcut decât să îi știrbească individualitatea și să îi ascundă adevăratul caracter atât de adânc încât nici ea însăși nu reușea să îl aducă la suprafață într-un moment atât de crucial...

Eliza sunt eu, ești tu sau ea, sau el, Eliza suntem noi toți ce ne-am lăsat sinele pierdut pe bănciile școlii. Sistemul educațional românesc, învechit și fără interes nu promovează idei de susținere a frumuseții individuale și nu face prea mari investiții în a descoperii și a ajuta copiii să înțeleagă cine sunt ei. Sistemul nu dorește decât o îndobitocire generală fără a-i ajuta să-și construiască caracterul. Din păcate, un sistem care nu ne pregătește pentru călătoria efemeră spre viitor, nu ne pregătește să înțelegem viața curentă, politică, economică sau chiar de ce nu, artistică. La absolvire avem cu toții un bagaj care, mai devreme sau mai târziu o să se arate nefolositor. Iar dacă suntem precum Eliza, dintr-o clasă socială neprivilegiată, nu contează talentul, munca sau iscusimea.

Eliza sunt toți copiii care încep acum școala și care au nevoie de noi, de mine și de tine să încercăm să le oferim șansa de a reușii în viață, să încercăm să schimbăm sistemul în așa fel încât să poată crește aripi și nu să fie descurajați și îndemnați să își îngroape visele. Haideți să nu mai zăbovim, au trecut deja 31 de ani, să nu mai lăsăm să treacă tot atâția pentru ca schimbarea să fie reală. Există dascăli care au mintea deschisă și care au înțeles că sistemul este greșit și că trebuie schimbat din temelie. Haideți să susținem cu toată puterea pe acești dascăli și astfel vom înfăptui schimbarea.

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Featured Posts
Recent Posts
Archive

Londra

Marea Britanie

info@romaniimpreuna.co.uk
(+44) 770 7851159

© 2016 by Români Împreună