Dennis Severs' House

September 26, 2019

 

Începând cu sfârșitul secolului al 18-lea, 50.000 de hughenoți au emigrat din Franța pentru a scăpa de persecuție religioasă.  Unii dintre ei s-au stabilit în orașe mai mici, dar mulți au rămas în următoarele suburbii ale Londrei: Clerkenwell, Greenwich, Spitalfields și Wandsworth, unde își practicau credința în pace, folosindu-și meșteșugurile pentru a-și câștiga existența.  Hughenoții erau țesători de mătase foarte pricepuți.

 

 

În secolul 20, crescând în California, artistul Dennis Severs s-a îndrăgostit de Anglia urmărind filmele alb-negru, iar în anii 60, s-a mutat la Londra și a început să trăiască o viață extraordinară, exact așa cum își dorise el în copilărie. 

 

În 1979, a cumpărat o casă deteriorată, în care trăise o familie de țesători de mătase.  Și în următorii douăzeci de ani, a transformat-o într-o capsulă a timpului, luând vizitatorii casei sale într-o călătorie din anul 1724 până la începutul secolului 20.

 

Acum, casa este deschisă pentru public și este una dintre comorile ascunse ale Londrei.

 

De cum ai intrat pe ușă, ești fermecat de atmosferă și pe măsură ce te plimbi prin camere, descoperind generațiile și comorile familiei Jervis (o familie de țesători hughenoți, inventată de artist ca fiind rezidenții locuinței), simți că ai intrat în casa cuiva care încă trăiește acolo. 

 

Podeaua scârțâie, miroși prăjitura care tocmai se servește la masă, un ceainic fluieră pe plita încinsă, focul mocnește în șemineu, se aude muzică în fundal, candelabrele și lumânările sunt aprinse…  Totul este real și este menit să te transporte în viețile celor din familia Jervis.

 

De la pivniță până la acoperiș, Dennis Severs a umplut casa de la 18 Folgate Street cu mobilier și obiecte autentice, acumulate din târgurile și piețele din zonă.

 

Ai senzația că ai intrat în lumea magică a unui tablou viu, explorând cu simțurile și imaginația o viață trăită acum câteva sute de ani…  Bogăție?  Declin?  Depresie economică?  Turbulențe politice?  Afaceri scandaloase?  Un pic din toate?  Doar tu decizi…

 

Dennis Severs’ House este un loc minunat și îl recomand din toată inima. 

 

Adresa: 18 Folgate Street, Spitalfields, London E1 6BX

Website: https://www.dennissevershouse.co.uk/

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Featured Posts

BREXIT: Procedura simplă pentru a obține settled sau pre-settled status

January 21, 2019

1/5
Please reload

Recent Posts

March 27, 2020

Please reload

Archive
Please reload

Londra

Marea Britanie

info@romaniimpreuna.co.uk
(+44) 770 7851159

© 2016 by Români Împreună