Simona Halep isi deschide sufletul intr-un interviu pentru The Guardian


Intr-un interviu in care parca a fost mai deschisa ca niciodata, Simona Halep vorbeste despre sacrificiile pe care a trebuit sa le faca, despre presiunea la care a fost supusa datorita asteptarilor, despre suferinta indurate datorita obstacolelor si despre bucuria atingerii telului ei. La 27 de ani, Simona simte in sfarsit ca se poate bucura de viata mai mult decat inainte, pentru ca “tot ce am facut in viata, pana acum, a fost doar pentru tenis. Nimic altceva nu a contat. Poate de aceea a devenit prea mult. De aceea am suferit. Acum ca am castigat un grand slam incep sa ma bucur de viata mai mult. Imi place sa ies, sa leg prietenii noi. Sunt o persoana mai deschisa.” Simona trece in revista anul 2018 care a fost cel mai bun dar poate si cel mai greu, cu o multime de obstacole ce au trebuit depasite pentru a simti in sfarsit gustul unei victorii binemeritate la Paris. La Australian Open in Ianuarie a aratat ce inseamna sa ai vointa unei campioane dupa ca in primul tur si-a luxat glezna si apoi a jucat si a castigat meciuri lungi si obositoare, meciuri ce pareau pierdute, pana in finala extraordinara pierduta in fata Carolinei Wozniacki, finala in urma careia Simona a ajuns la spital. “Nu am jucat niciodata un turneu atat de dificil si sper sa nu mai trebuiasca sa o fac vreodata. A fost un dezastru. Mama mea a fost foarte speriata si mi-a spus sa nu mai fac asta niciodata pentru ca a fost prea mult. Dupa finala, am terminat cu interviurile in jurul orei 22:00 si ne-au dus la testarea anti dopping. La ora 2:00 dimineata am plecat pentru ca nu am putut produce proba de urina necesara pentru ca eram deshidratata, asa ca mi-au luat sange. Ajunsa inapoi la hotel am inceput sa tremur si m-au dus imediat la spital. Mama a fost extrem de ingrijorata si mi-a spus ca daca ar fi fost in locul meu s-ar opri acum si s-ar bucura de viata. A fost foarte greu in urmatoarele 3 luni pentru ca eram obosita si nu m-am putut recupera in totalitate. Dar sunt mandra ca am jucat pana la limita.” Patru luni mai tarziu, la Paris, Simona avea de depasit multi demoni interiori pentru a ajunge acolo unde a visat. Dupa finala pierduta in 2017 in fata Jelenei Ostapenko, Simona pierduse deja un set si scorul era de 2-0 in favoarea lui Sloane Stephens in finala din 2018 si parea ca blestemul finalelor de Grand Slam nu a parasit-o. Dar, campioana a gasit resursele sa depaseasca momentul si sa invinga. “Nu m-am asteptat ca Sloane sa joace atat de bine pe zgura asa ca incepusem sa cred ca totul este pierdut din nou. Mi-am spus ca trebuie sa incerc ceva sa fiu mai agresiva. Am mers la fileu de 3 ori intr-un singur game, ceva ce nu fac niciodata. Am castigat acel game si am avut incredere pentru ca m-am gandit la anul trecut cand eram la conducere dar am pierdut. Am crezut cu adevarat.” Momentul victoriei a fost unul in care munca din ultimii 20 de ani a fost rasplatita cu bucuria incredibila. “ Tot ceea ca am visat a devenit realitate in acel moment. Toti oamenii pe care ii iubesc erau acolo si acel moment cand am ridicat trofeul si imnul national canta, a fost cel mai frumos moment pe care l-am trait vreodata. Plangeam pentru ca era ceva imens. Poate va ramane cel mai bun moment al meu ca atleta. Dar sa vedem, poate viitorul imi va darui si mai multe astfel de momente.”