Conspirația boreselor cu îngeri în traistă


– Nimeni nu să cade să hie sângur!

Venea de la biserică, punea repede pe foc, la încălzit, mâncarea, după care o trăgea deoparte:

– Dumitre, vezi că fug păn’ la Lelea… , îi beteagă, îi duc mâncare și șchimburi, nime’ nu să cade să hie sângur.

– Ai grijă să nu cazi, meri încet, noauă nu ni-i chiar foame.

Și Mume pleca grăbită cu ceva în șurț, cu o traistă pe umăr și o oală cu mănușă în mână. Eu știam că are și un înger mic ascuns în traistă… sau în șurț.

Așa erau ele, boresele, adunate grupuri la ieșirea din biserică, duminica, mai aflau una-alta din părțile de sat în care ajungeau mai rar în timpul săptămânii. Se „numărau” din ochi și răsăreau întrebări când era lipsă câte una. Erau și treburi și plecări care împiedicau prezența, dar uneori erau boli. Cutare Mamă Bătrână era beteagă.

– Cine-o grijește?

Dacă răspunsul era „n-are pe nime’ „ deja intra în funcțiune „planul” nescris folosit de generații. Și uite așa se organizau boresele, care, cum, când, cele care nu erau legate de servici ori de copii, cele mai spre bătrânețe, că era o regulă între oamenii satului: „nime nu să cade să hie sângur”.

Azi era rândul Mumii, mâine Lelea lu’ Achim, poimâine Lelea lu’ Pleznea și apoi Lelea lu’ Moisică și Lelea lu Hordunc și… pe ailaltă uliț