BREXIT: Noile reguli pentru imigranți

December 20, 2018

 În așteptarea votului Parlamentului pentru ratificarea acordului obținut privitor la BREXIT, astăzi a fost dată publicității o așa numită carte albă privitor la regulile pentru imigranți după ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Aceste reguli se vor aplica indiferent dacă ieșirea se realizează pe baza unui acord sau nu și vor fi introduse începând cu 2021.

Regulile vor favoriza lucrătorii calificați întrucât libera circulație va fi înlocuită cu un sistem bazat pe competențele celor care vor să emigreze către Marea Britanie, și nu pe țara lor de origine. Toate persoanele care vor dori să se mute în Marea Britanie vor avea nevoie de permisiune înainte da a ajunge pe teritoriul britanic pentru a munci.

Astfel conform propunerii muncitorii calificați, vor trebui să aibă un contract cu o companie și să primească un salariu care să nu cadă sub un prag minim, ce nu a fost incă stabilit. În schimb nu vor mai exista cote de imigrație pentru lucrătorii înalt-calificați: medici, asistențe, piloți de aviație, muzicieni, brokeri, bibliotecari, jurnaliști, lucrători sociali, inspectori sigurantă alimentară, arhitecți, avocați, anumite categorii de profesori.

Muncitorii necalificați, precum cei din industria hotelieră și a restaurantelor, vor putea obține viză pentru o perioadă de maxim 12 luni. După cele 12 luni, aceștia vor trebui să părăsească Marea Britanie și vor putea aplica pentru a obține o nouă viză doar după alte 12 luni.

Caroline Nokes, ministrul imigrației: “Propunem un sistem de vize temporare, care le va oferi angajatorilor posibilitatea să procure personalul de care au nevoie, dar pe o perioadă scurtă de timp. Acești oameni vor veni aici, dar nu vor avea acces la sistemul de ajutoare sociale și nu vor putea aduce membri ai familiei aflati în grija lor.”

În ceea ce privește vizitele în scop turistic, cetățenii europeni nu vor avea nevoie de viză pentru vizitele a căror durată nu depășește șase luni. 

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Featured Posts

BREXIT: Procedura simplă pentru a obține settled sau pre-settled status

January 21, 2019

1/5
Please reload

Recent Posts

March 27, 2020

Please reload

Archive
Please reload

Londra

Marea Britanie

info@romaniimpreuna.co.uk
(+44) 770 7851159

© 2016 by Români Împreună