Cu toții suntem de vină


Avem o clasă politică reprezentativă pentru divizarea în care ne aflăm și, se pare, că ne place doar să ne victimizam fără să ne asumăm vreun fel de răspundere. Faptul că avem acum la putere o mână de oameni care fac ce vor, care ne fac de râs cu fiecare ocazie, care nu țin cont absolut deloc de ceea ce este bine pentru noi ca țară, este doar rezultatul apatiei noastre. Sigur că putem să arătăm cu degetul și să spunem că nu noi i-am votat, dar întrebarea este: am încercat să dezbatem cu adevărat și să explicăm de ce nu este benefic că ei să ne conducă celor care și-au dat votul pentru ei? Oare am făcut tot ce am putut? Cu siguranță răspunsul este NU! Am preferat să băgam capul în nisip, să evităm o eventuală discuție aprinsă cu susținătorii lor și am uitat că puterea este a noastră prin simpla acțiune de a vota. Toată clasă politică este vinovată pentru situația în care ne aflăm dar mai important decât orice fiecare dintre noi își are vina. Oamenii care chiar au simțul datoriei față de patrie, din toate partidele, sunt dați la o parte pentru a face loc celor care sunt acolo doar pentru interesul propriu. Fiecare partid a lăsat și lasă lucrurile să o ia pur și simplu la vale pentru că așa pot veni ulterior să arate cu degetul către partea opusă și să mai câștige niște voturi. Stimați politicieni, nu uitați că fiecare dintre voi, reprezentați niște oameni. Obligația voastră, a fiecăruia în parte este să faceți ce e bine pentru țara, nu pentru partid sau interesul propriu. România nu este afacerea voastră ci patria mamă a milioane de suflete, unele forțate să ia calea pribegiei pentru a își asigura un minim trai decent. Atunci când președintele, primul ministru, ministrul de externe sau orice alt politician care ne reprezintă, deschide gura, vorbește în numele tuturor nu doar a celor care i-au votat. Trebuie să aveți minimul necesar de respect pentru oamenii țării la conducerea căreia vă aflați. Dacă nu știți cum să faceți acest lucru, poate nu ar trebui să ocupați acele funcții sau măcar înconjurați-vă cu oameni care să vă sfătuiască și ascultați-le sfaturile. NU NE MAI FACEȚI DE RUȘINE! Dezbinarea promovată de tot spectrul politic este menită doar a reduce puterea poporului și noi lăsăm acest lucru să se întâmple. Nu am învățat nimic din greșelile trecutului și dacă o ține așa vom ajunge din nou subjugați și ne vom vinde din nou unii pe ceilalți pentru a câștiga câteva favoruri efemere. Revoluția a însemnat UNITATE, un popor vorbind cu aceeași voce pentru a spune că așa nu se mai poate. Din fericire nu suntem încă acolo, dar dacă continuăm asa lecția trecutului, plătită cu sânge de înaintașii noștri, va fi inutilă. Manipularea atinge cote grosolane din toate părțile și noi asistăm pasivi la acest lucru. Orice minciună spusă de orice politician este inacceptabilă și trebuie taxată dur la urne. Un politician care este descoperit că minte nu ar trebui să mai aibă vreodată ocazia de a ne reprezenta. Puterea aceea incredibilă a poporului care și-a dat mâna pentru a salva patria, este astăzi mult redusă pentru că alegem să ne lăsăm manipulați prin minciuni, promisiuni deșarte și ponegriri constante între adversari. Dezbinarea este promovată și în loc să stăm să discutăm cu cei care au o altă părere decât a noastră, alegem să ne adresăm injurii pentru că, nu-i așa, fiecare dintre noi deține dreptatea absolută. Dezbaterile adevărate pentru a descoperi ce e mai bun pentru țara pur și simplu NU EXISTĂ! Suntem mult prea prinși în jocul acesta de a arunca vina unii pe alții, încât uităm să căutăm lucrurile care ne unesc și calitățile pe care fiecare le are și să le punem la muncă în folosul tuturor. Nu este nevoie să fim de acord 100% unii cu ceilalți, este în schimb nevoie să cădem de acord astfel încât să putem trece peste diferențele de opinie și să ne canalizăm atenția pe ceea ce ne unește pentru ca ÎMPREUNĂ suntem cu adevărat puternici. Fiecare dintre noi poate construi o punte către alții, indiferent de culoarea politică, astfel încât binele general să iasă câștigător. Cu toții suntem de vină și, dacă nu învățam să ne sprijinim, să ne înțelegem în ciuda diferențelor de opinie și să conlucrăm în interesul comun, cei care promovează dezbinarea și propriul interes vor câștiga și fiecare dintre noi va trage ponoasele.

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Featured Posts
Recent Posts
Archive

Londra

Marea Britanie

info@romaniimpreuna.co.uk
(+44) 770 7851159

© 2016 by Români Împreună