Bunica

Bunica mea m-a fascinat întotdeauna prin energia, temeritatea și altruismul ei.

Muncea pământul, căra lemne din pădure, apă de la fântână, tricota, gătea, creștea animale și avea grijă de nepoți.

Îi plăceau florile și dulciurile. Avea tot timpul flori în fața casei și dulciuri în cămară. Și deși uneori, dulciurile erau expirate, ea le mânca și așa. Nu cred să se fi îmbolnăvit vreodată din cauza asta.

Dacă primea un cadou de la copiii ei adulți, răspunsul ei era același, de fiecare dată: ,,Nu mai cheltuiți, mamă, banii, că aveți și voi nevoie…’’

Bunica făcea bulion, gem și murături și creștea păsări de curte și porci, cu copiii ei în gând. Și fiecare dintre ei pleca cu sacoșele încărcate, după fiecare vizită.

Universul ei era sătucul în care trăia și în rarele ocazii când călătorea, stătea doar cu gândul la ,,orătăniile” ei lăsate acasă.

În fiecare zi, asculta povești la radio și deseori, scria scrisori pentru copiii ei ,,de la oraș’’. De câte ori trecea ,,rata”, se uita pe geam cu dor, în caz că ,,vreunul a putut să tragă o fugă’’ s-o vadă.

A avut 6 copii și și-a pierdut o fiica în vârstă de 30 de ani. Plângea de câte ori vorbea de ea și ca orice mama care a suferit o astfel de nenorocire, a rămas cu inima frântă.

Nu îi era frică de nimic. Nu încuia niciodată ușa la intrare și deoarece locuia aproape de cimitir, mergea zilnic, în zori de zi și tămâia mormânturile sătenilor care se stingeau din viață. O facea pentru fiecare, timp de câteva săptămâni. Până la următorul deces, când începea din nou.

Vorbea în dialect oltenesc și îmi era tare drag s-o ascult. Eu aveam gânduri și visuri mărețe însă eram continuu fascinată de abilitatea bunicii de a se mulțumi întotdeauna cu ce avea. Uneori o întrebam: ,,Mamaie, ce îți dorești? Ce aștepți de la viață?’’ Iar ea răspundea: ,,Nu-mi trebuie, mamă, nimic. Am de toate. Acum mă rog să trăiesc să vă văd pe voi mari, să vă puneți la casa voastră, să aveți copiii voștri. Ăstea sunt bucuriile mele.”

Bunica mea a trăit mult, a trăit simplu și niciodată nu a spus că e nefericită.

Acum oamenii vor prea mult, se tem prea des și trăiesc prea puțin. Iar oamenii ca bunica încetează să existe.

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Featured Posts
Recent Posts
Archive

Londra

Marea Britanie

info@romaniimpreuna.co.uk
(+44) 770 7851159

© 2016 by Români Împreună