Intalnirea cu Jules Verne


Prima carte de Jules Verne mi-a dat-o Lelea Mitii, într- zi de Sf. Mărie Mică. Nu mi-a dat-o cadou fiindcă nu era a ei, dar mi-a deschis pofta de a… călători cu personajele.

Lelea Mitii era sora Mumii, dar Badea Mitii – soțul ei – n-o lăsa să vorbească cu neamurile de când se făcuse colectivul și el și Moșul se înțeleseseră să nu intre în colectiv. Au rezistat un timp, dar Moșul n-a avut încotro până la urmă, a trebuit să cedeze atunci când copiii lui i-au fost dați afară din școală și facultate, Badea Mitii nu avea copii, Moșu’ s-a dus în colectiv, badea nu. De atunci îi interzisese Lelii să mai comunice cu neamurile, ea reușea să calce interdicția pe ascuns, când el nu era acasă. Vecinele îi țineau partea Lelii și mai duceau câte ceva de la Mume la Lelea Mitii și invers. O mai pâra câte o gură spurcată și Badea o scutura de păr când afla. Dar sângele apă nu se face și Lelea vorbea cu noi din priviri – triste – pe fereastră și-mi dădea câte o ciocolată de câte ori putea. Cred că avea o rezervă ascunsă pe undeva. Aveam un cod de semne numai de noi știute prin care comunicam. Când putea ieși la poartă și puteam vorbi avea în ochi o lumină aparte.

La biserică, duminica, îmi strecura întotdeauna în mână două bomboane învelite în celofan. Nu știu de unde avea niște bomboane în formă de păpușele, roz sau verzui, sidefate, cu umplutură fondantă. Normal că aveam grijă să nu ratez niciodată întâlnirea „întâmplătoare”, cu Lelea, în progradia bisericii, când se opreau neamurile de povești și Lelea trecea repede, singură sau cu o vecină, dar fără a avea curajul să se oprească cu noi. Cine știe ce gură slabă ar fi pârât-o Badii Mitea.

Când am învățat să citesc bine și mă vedea pe tălpiță făcea ce făcea și se repezea cu câte o carte.

Îi plăceau poeziile poeților noștri și cărțile lui Jules Verne. La început îmi dădea câte o carte de poezii și când o terminam mă întreba care poezie mi-a plăcut mai mult și de ce? Așa am învățat să iubesc poezia. Apoi… într-o zi, de Sf. Mărie Mică mi-a adus o carte de Jules Verne.

– Ai crescut, acum poți să citești mai mult. Nu te grăbi, citește pe-ndelete. Cu cartea asta ești ca într-o călătorie lungă, ți-aș fi dat-o cadou, da’ nu-i a mea. Și mi-a întins și-o ciocolată: asta-i de ziua ta.