Intalnirea cu Jules Verne

January 8, 2018

 Prima carte de Jules Verne mi-a dat-o Lelea Mitii, într- zi de Sf. Mărie Mică. Nu mi-a dat-o cadou fiindcă nu era a ei, dar mi-a deschis pofta de a… călători cu personajele.
 

Lelea Mitii era sora Mumii, dar Badea Mitii – soțul ei – n-o lăsa să vorbească cu neamurile de când se făcuse colectivul și el și Moșul se înțeleseseră să nu intre în colectiv. Au rezistat un timp, dar Moșul n-a avut încotro până la urmă, a trebuit să cedeze atunci când copiii lui i-au fost dați afară din școală și facultate, Badea Mitii nu avea copii, Moșu’ s-a dus în colectiv, badea nu. De atunci îi interzisese Lelii să mai comunice cu neamurile, ea reușea să calce interdicția pe ascuns, când el nu era acasă. Vecinele îi țineau partea Lelii și mai duceau câte ceva de la Mume la Lelea Mitii și invers. O mai pâra câte o gură spurcată și Badea o scutura de păr când afla. Dar sângele apă nu se face și Lelea vorbea cu noi din priviri – triste – pe fereastră și-mi dădea câte o ciocolată de câte ori putea. Cred că avea o rezervă ascunsă pe undeva. Aveam un cod de semne numai de noi știute prin care comunicam.  Când putea ieși la poartă și puteam vorbi avea în ochi o lumină aparte.
 

La biserică, duminica, îmi strecura întotdeauna în mână două bomboane învelite în celofan. Nu știu de unde avea niște bomboane în formă de păpușele, roz sau verzui, sidefate, cu umplutură fondantă. Normal că aveam grijă să nu ratez niciodată întâlnirea „întâmplătoare”, cu Lelea, în progradia bisericii, când se opreau neamurile de povești și Lelea trecea repede, singură sau cu o vecină, dar fără a avea curajul să se oprească cu noi. Cine știe ce gură slabă ar fi pârât-o Badii Mitea.

Când am învățat să citesc bine și mă vedea pe tălpiță făcea ce făcea și se repezea cu câte o carte.

Îi plăceau poeziile poeților noștri și cărțile lui Jules Verne. La început îmi dădea câte o carte de poezii și când o terminam mă întreba care poezie mi-a plăcut mai mult și de ce? Așa am învățat să iubesc poezia. Apoi… într-o zi, de Sf. Mărie Mică mi-a adus o carte de Jules Verne.
 

– Ai crescut, acum poți să citești mai mult. Nu te grăbi, citește pe-ndelete. Cu cartea asta ești ca într-o călătorie lungă, ți-aș fi dat-o cadou, da’ nu-i a mea. Și mi-a întins și-o ciocolată: asta-i de ziua ta.

– Ocolul pământului în 80 de zile… am silabisit eu, e cam groasă, Lele. Mulțumesc de ciocolată.

Ca pe orice copil, mă vrăjise mai mult ciocolata decât volumul lui Verne.

– Așa țî să-m-pare la început, da după ce pleci cu cititu’ țî să-m-pare că-i prea scurtă. Mie tare mult mi-o plăcut cartea asta!
 

Am citit-o cu drag de Lelea Miti, dar a avut dreptate și cartea mi-a plăcut, mi s-a părut prea scurtă.

Așa am prins gust de cărțile lui Jules Verne. Lelea le lua din biblioteca Doamnei – ruda prin căsătorie și vecină cu ea- aceasta nu știa că sunt doi cititori de fiecare dată. Lelea citea pe ascuns, să n-o vadă Mitea și tot pe ascuns mi le aducea și mie. Îmi învelea Mume cartea în hârtie ca să nu vadă Doamna Mitii că e cartea ei, eu citind de multe ori pe tălpiță, în uliță, la umbra generoasă a unui malin bătrân ce se revărsa peste gard, ridicam ochii uneori și-i zâmbeam Lelii care lucra la fereastră.
 

Știam de la Mume că-i țin Lelii de urât cărțile – n-avea copii – și-i țin și de dor că tare s-ar mai fi dus pe undeva, dar Mitea n-o ducea nicăieri, iar la neamuri îi era oprit să meargă. Stătea la geam și cosea ciucuri „pe chelteu” pentru crătințe și citea când apuca.
 

Erau rare momentele când schimbam impresii despre carte, dar erau fantastice. Nici eu nici Lelea nu știam să pronunțăm corect numele personajelor din carte și târziu, când la școală am început să învăț franceza, ne amuzam copios de cât de tare pocisem unele nume.

Așa am citit, aduse de Lelea Miti, cinci cărți ale lui Verne, le-am recitit apoi pe unele fiindcă le-am primit de la Moș Crăciun, bag-samă Moșul văzuse că-mi plac și mi le-a adus.
 

Crescând, am continuat să le caut pe celelalte la Biblioteca școlii și le împrumutam de câte două ori ca să le poată citi și Lelea.

Profesoara de la biblioteca școlii m-a întrebat de ce citesc fiecare carte de două ori. M-am bâlbâit, nu puteam să-i spun că i le duc Lelii că poate nu-mi mai dădea, așa că i-am spus că-mi plac. Era profesoara mea de matematică și norocul meu că eram bună la orele dumneaei că altfel… ajungeam să-i duc Lelii, Gheba.
 

Peste ani, printre primii mei cititori la Bibliotecă a fost Lelea Mitii, murise Badea Mitii și era singură, putea veni … la neamuri și putea citi liniștită. Se mirau unii când vedeau băbuța cu iie și șorț cum scoate din traista țărănească un teanc de cărți învelite cu grijă într-o basma nouă și întotdeauna o ciocolată și două portocale sau două mere.
 

Avea în ochi lumina aceea frumoasă pe care o căutam, copil fiind, de câte ori o vedeam în portiță.

Mângâia cărțile cu duioșie, își punea ochelarii și își alegea pe-ndelete, răsfoindu-le. A citit mult și a avut mulți autori preferați, dar prima ei dragoste a rămas Jules Verne.

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Featured Posts

BREXIT: Procedura simplă pentru a obține settled sau pre-settled status

January 21, 2019

1/5
Please reload

Recent Posts

March 27, 2020

Please reload

Archive
Please reload

Londra

Marea Britanie

info@romaniimpreuna.co.uk
(+44) 770 7851159

© 2016 by Români Împreună