Mirosuri care ne transportă înapoi în timp


Într-o zi, în timp ce mă „scăldam” în soarele glorios al unei zile splendide de vară într-o piață publică din Londra, înconjurată de cafenele și restaurante care încorporau diverse specialităţi culinare, un miros puternic de tarhon și alte mirodenii, provenind de la cineva care îşi lua prânzul la o masă din apropiere, mi-a umplut nările și m-a transportat înapoi în timp.

Un fior pe şira spinării și o senzaţie ușoară de amețeală m-au copleșit cu nostalgie și în câteva secunde, am fost dezvelită de orice gând complex și m-am simțit din nou copil.

Combinația aceea specială de tarhon și alte ingrediente m-a luat înapoi în timp, la copilăria mea și la vacanţele de vară.

Mai mult, m-a luat înapoi în timp la bunica și la „antreul” ei: o cămară mică, ale cărei ziduri erau căptușite cu rafturi pline de borcane de murături, gemuri și dulceţuri, sticle de bulion, sosuri, ouă proaspete, condimente, ierburi şi tot felul de alte bunătăți.

Construit pentru a rămâne relativ rece în căldura verii, singurul interes pe care-l prezenta antreul pentru noi, nepoții, era atunci când eram în căutare de dulciuri şi poate dacă ne ascundeam când făceam vreo poznă sau jucam de-a v-aţi ascunselea.