Cozonacul

Până nu demult cozonacul era nelipsit de la nunți, nu doar pe mese, dar și la „cop”, la poartă, la intrarea în sala de nunți unde veneau vecinele să vadă mireasa, la pachet pentru cei veniți de departe. Cozonacul, ca și rețetă, fusese adus în zona noastră, se spune, de austrieci și în Avrig îl făcea, cu vreo două secole în urmă, soția „popii sașilor”, ea fiind de origine de pe lângă Viena. Femeile începuseră să-i ducă preotesei sașilor ingrediente să le facă cozonaci la diverse sărbători: ouă, unt, făină de grâu, cernută prin sită de mătase, nucă, poame uscate, o fele de țuică (1/2l) și ce mai cerea doamna. Întotdeauna cerea o cantitate de făină de mei sau porumb egală cu cea de grâu. Femeile plăteau „coptul” în bucate,mierea și untul din lapte de bivoliță fiind unele din „monedele” preferate de preoteasă. O vecină a „Popii sașilor”, mai zgârcită de felul ei a tot… „studiat” cozonacul de câte ori a avut ocazia să-l guste și și-a spus că n-are rost să-i dea preotesei atâta bunătate de unt și miere ci mai bine își face singură coca. Zis și făcut! S-a pus Chiva Lelii pe frământat și a pus în trocuță tot ce cerea preoteasa de la femei, deci și… mălaiul și țuica. Că doar cozonacul era galben și parfumat! N-a avut Chivuța tăvi nici din cele rotunde, nici din cele lungi cum avea preoteasa, dar avea o grămadă de blide de pământ de toate mărimile așa că le-a umplut pe toate cu aluat în care a pus de-a valma și nucile și poamele și țuica, ba chiar și miere. Le-a înghesuit apoi în cuptorul încins al preotesei pe care o rugase, înainte să frământe, s-o lase să-și coacă aluatul în cuptorul ei. Era mândră nevoie mare Chiva Lelii de șirul lung de blide pline cu cocă aliniate pe o tălpiță înaintea cuptorului. A așteptat cu nerăbdare s-o strige preoteasa când trebuiau scoase blidele din cuptor. N-a înțeles ce-i spunea răstit preoteasa, în limba ei, peste un crâmpei de ceas, vânătă toată, arătând disperată cuptorul. A alergat Chiva Lelii să-și scoată cozonacii gândindu-se cum se va lăuda ea de Sânziene, la biserică printre femei, cu cât de vrednică a fost ea și… și-a suflecat mânecile, a luat lopata, dar când a privit prin ușa cuptorului a înțeles de ce era mânioasă nevasta popii sașilor: în cuptor nu erau cozonaci ci o turtă mare cu cioburi de blid, turtă care, bag-samă, explodase că era lipită pe toți pereții cuptorului, chiar și pe ușă. S-o scoată? Vai de capul ei! Așa fierbinte n-avea cum așa că s-a lecuit Chiva Lelii de făcut cozonaci fără rețetă, dar nici preoteasa n-a mai vrut să coacă „nimurui”. Totuși, înainte să plece din sat, când „popa sașilor” a fost avansat în altă parte, a lăsat (nu Chivei Lelii!) femeilor cărora le făcuse cozonaci, meșteșugul acestora. A rămas și povestea Chivei Lelii, căreia oamenii i-au spus apoi „Chiva cocii” și care, în ciuda poveștii și a poreclei a ajuns una din femeile cele mai meștere în făcut… cozonaci. Poftiți la cozonac!

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Featured Posts
Recent Posts
Archive

Londra

Marea Britanie

info@romaniimpreuna.co.uk
(+44) 770 7851159

© 2016 by Români Împreună