Dialog imaginar cu un soldat, dus pe "ceea lume"

November 11, 2017

- A fost greu?
- A fost foarte greu. Te rupi în două sufletește când pleci lăsându-ți casa și locul și oamenii dragi neștiind dacă o să te mai poți întoarce. O parte din tine rămâne, o parte din tine pleacă lăsând în urmă doruri, luând în raniță... doruri și în suflet imagini dragi săpate adânc....
- Ce te îndeamnă?
- Te îndeamnă rădăcinile și țărâna asta pe care o simți caldă sub tălpi și iarna fiindcă nu-i țărână, e o lume mărunțită de timp, îi are la un loc pe toți ai tăi trăiți în șiruri lungi de ani grei sau frumoși, de încercări și visuri împlinite sau năruite, sunt toți aici, țărână în țărâna sfințită prin ei.
- Cât poți să dai?
- Niciodată n-ai să știi dinainte, niciodată n-ai să poți să măsori, niciodată n-ai să poți să cântărești ceea ce dai. Te duci că te cheamă Țara, dai suflet și sânge și sudoare, dai timpul tău tot sau măsuri din el, dai familie, dai prieteni, dai lumina, dai viața și încă pe-atât, căci dacă n-ai reușit să dai ceea ce trebuie, cât trebuie, când trebuie, rămâne suferința povară celor de după tine... să plătească ei.
- Ce simți?
- Un munte sau o mare, un deal sau un râu, un joc, o doină, o rugăciune și un petic de cusătură înflorată, un colț de grădină și un tropot de cal, un sărut ca o adiere și o lacrimă cât o lume, simți totul și greu și ușor și dulce și amar, simți durerea și truda, bucuria și amărăciunea, toate într-o clipire, apoi le uiți într-o altă clipire ca să nu-ți fie grea ranița și rece patul armei, dar știi că sunt acolo înghesuite sub pleoapa care se strânge să ascundă ... și știi că pe ele, doar în simțire le iei cu tine când treci pragul spre ... ceea lume.
- Cum este calea asta?
- De ... oameni și doruri. De veacuri... de veșnicie. De visuri... și aripi frânte. De lumină... undeva, cândva.
- Ce-aș putea să fac eu, acum?
- Să nu uiți. Să privești către cer, sufletul meu e acolo. Să calci cu grijă pământul, trupul meu e țărână. Să nu iei lupta mea în deșert. Să nu te lași când e greu, dar mai ales să ții minte că la capătul luptei mele mă aștepta Țara și Țara asta ți-am lăsat-o, liberă, și ție.
- Pot să-ți mulțumesc vreodată destul?
- Asta nu știu să-ți răspund, nu știu. Dar poți să iubești Țara așa cum am iubit-o eu. Măcar atât.
- Până la lacrimi?
- Până la moarte și dincolo de ea. Iubirile noastre o țin întreagă.

 

 


 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Featured Posts

BREXIT: Procedura simplă pentru a obține settled sau pre-settled status

January 21, 2019

1/5
Please reload

Recent Posts

March 27, 2020

Please reload

Archive
Please reload

Londra

Marea Britanie

info@romaniimpreuna.co.uk
(+44) 770 7851159

© 2016 by Români Împreună