AI REUSIT! Esti acolo unde ai visat, te bucuri de victorie, inspiri adanc si te simti stapanul lumii.

October 9, 2017

    Ai luptat atat de mult pentru acest moment incat vrei sa opresti timpul in loc sa traiesti senzatia aceasta la nesfarsit, sa te bucuri mereu asa cum te bucuri acum si sa pastrezi sentimentul ca, orice ar fi, tu poti sa ajungi acolo unde iti propui.

   Te uiti in zare si vezi ca se prefigureaza un alt munte, mai mare, mai anevoios de urcat, mai greu de cucerit.  Te cuprinde teama si uiti ca ai ajuns aici, te gandesti imediat ca nu vei reusi sa cuceresti acea culme si sa mergi mai departe.  Teama te paralizeaza si te face sa te indoiesti de tine, de tot ceea ce ai realizat pana acum si de puterea care salasluieste in tine.  Simti ca se prabuseste cerul pe tine si ca nu ai solutiile necesare sa treci si peste aceasta calatorie.  Te intristezi si te intrebi daca se va opri vreodata drumul acesta cu urcusuri si coborasuri, daca vei trai candva o viata lina, cu un drum drept si simplu, presarat doar cu fericire si fara incercari.

     Apoi, intorci capul si privesti in urma.  Instant iti aduci aminte ca ai mai fost aici, atunci cand ai cucerit fiecare munte.  Iti dai seama ca de fiecare data ai simtit la fel, de fiecare data te-ai indoit de tine, de fiecare data ti s-a parut imposibil sa cuceresti un alt munte. Te uiti adanc inlauntrul tau si iti dai seama ca poti, ca ai facut-o deja de atatea ori, ca orice obstacol poate fi depasit.  Solutia e la tine, esti capabil de orice si poti trece peste orice obstacol oricat de greu ti s-ar parea.  ESTI PUTERNIC SI DE NEOPRIT!
 

    Pornesti asadar, increzator in noua aventura, bucuros si sigur ca vei reusi din nou.  Esti multumit si recunoscator pentru ceea ce ai obtinut pana acum si vezi drumul ce se intinde in fata ta, ca pe o binecuvantare, ca o oportunitate de a iti depasi din nou limitele si de a deveni un cu adevarat un OM mai bun!

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Featured Posts

BREXIT: Procedura simplă pentru a obține settled sau pre-settled status

January 21, 2019

1/5
Please reload

Recent Posts

March 27, 2020

Please reload

Archive
Please reload

Londra

Marea Britanie

info@romaniimpreuna.co.uk
(+44) 770 7851159

© 2016 by Români Împreună